A doua viață a puzzle-urilor
Însă cu siguranță de fiecare dată după ce ați terminat de aranjat piesele la locul lor, v-ați pus întrebarea ce ați putea face cu imaginea asamblată în afară de a o face bucăți și pune la loc în cutie. Mama.md vă oferă câteva idei originale despre cum puteți folosi puzzle-urile într-un mod neobișnuit. Cu siguranță companiile producătoare de puzzle nu s-au gândit că din aceste piese mici pot fi efectuate astfel de obiecte inedite.
1. Pictură pe perete
Dacă ați petrecut ore în șir deasupra unui puzzle, în sfârșit l-ați văzut gata și sunteți siguri că odată asamblat nu veți mai dori să-l refaceți altă dată, îl puteți lipi cu bandă adezivă din spate pentru a fixa toate piesele, după care să-l puneți în ramă și să-l atârnați pe perete. Acesta va fi un element de decor potrivit pentru camera copiilor
2. Suport pentru cană
Fie că este vorba despre o parte de puzzle asamblată, fie de niște piese alese la întâmplare sau dintr-o anumită gamă de culori, lipite într-un pătrat cu dimensiunea de 10×10 cm acestea vor reprezenta niște suporturi originale și practice pentru căni. Puteți opta pentru o margine neregulară, specifică pieselor de puzzle, sau o puteți tăia pentru a obține margini drepte.
3. Ramă pentru poze
Cu puțină creativitate, dibăcie și materiale necesare, puteți asambla din piesele de puzzle o ramă pentru poze. Trebuie să alegeți forma ramei, dimensiunea acesteia și să lipiți piesele fie cu partea din spate, pentru a obține o singură culoare, fie cu partea din față, dacă vreți o ramă mai colorată. Acest obiect handmade poate fi oferit cadou persoanei dragi. Tot ce trebuie să faceți este să alegeți o fotografie cu voi doi și să o puneți în ramă.
4. Cercei handmade
Dacă sunteți o fire excentrică și vă plac accesoriile neordinare, vă puteți confecționa o pereche de cercei din piesele de puzzle. Alegeți două piese potrivite după formă, vopsiți-le în culoarea preferată, faceți două găuri și fixați tortițele pentru cercei în acestea. Dacă vă doriți cercei mai lungi, puteți prinde mai multe piese de puzzle într-un lanț sau le puteți lipi una de altă pentru a forma un șir.
5. Măsuță de cafea
Piesele de puzzle se pot transforma chiar și într-o măsuță de cafea, dacă aveți un puzzle cu destul de multe piese. Sortați-le după culori, după care începeți să lipiți baza, piciorul și partea superioară a măsuței. Pentru a o face cât mai stabilă, folosiți un clei mai puternic care să fixeze bine piesele.
Iar între timp, nu ezitați să vă înregistrați la Puzzle Day Castorland 2018 aici. Competiția de asamblare la viteză a puzzle-urilor pentru întreaga familie va avea loc pe 25 martie la Tekwill, iar startul va fi dat la ora 12:00.